QWAN KI DO - CO VO DAO - TAM THE - VU LAN

METODE TRADITIONALE CHINO VIETNAMEZE

 

Copiii şi Competiţiile

Cuvântul Maestrului Fondator PHAM Xuân Tong 

                                                                                                                                                                                                                                                    

Copiii reprezintă viitorul, lumea noastră de mâine şi este de datoria noastră să construim pentru ei încă de astăzi.

Construirea edificiului artei marţiale pe care dorim să o lăsăm moştenire copiilor noştri, nu trebuie să se rezume doar la tehnică, aceasta fiind limitată la crearea de supraoameni, sursă de conflict şi de agresivitate ! Ar fi ca şi cum ne-am învăţa copii să semene grăunţele cele bune printre pietre; recolta va fi un dezastru ! 

 «Măreţia omului constă în simplitate, în bunătate şi în voinţă. 

 Măreţia unei arte marţiale se află în frumuseţea, în bogăţia şi în scopul său uman.» 

Trebuie să ne orientăm copiii folosindu-ne de acest ansamblu al măreţiei artei marţiale. Să-i învăţăm încă de astăzi virtuţile artei marţiale, deoarece în timp ce orgoliul, meschinăria şi vanitatea înfloresc, trebuie să facem să se nască pacea interioară şi bunătatea umană.

Pentru că există lucruri inaccesibile raţiunii, dar la care putem ajunge pe calea inimii.

Să-i învăţăm pe copii respectul, fiindcă respectul inspiră întotdeauna încredere. Exemplul respectului profund pentru lucrurile nesemnificative cum ar fi «Salutul», «Centura» sau «Vo Phuc-ul», pentru că ele reprezintă aceleaşi simboluri pentru toţi practicanţii.

Prezentul este suma vie a întregului trecut şi astfel respectul nu va reflecta altceva decât recunoştinţa faţă de cei care au sădit rădăcinile profunde ale metodei QWAN KI DO şi au întins deasupra pământului ramurile-i binefăcătoare. În acest fel, «Salutul» nu mai este un act automat, ci devine o adevărată mică ceremonie, forma nu mai contează, iar fondul capătă o adevărată valoare !

Din acest respect incontestabil, care va fi un bagaj preţios pentru viitorii noştri cavaleri, le vom transmite bravilor noştri copii ideea de a favoriza triumful altora deoarece, dorind binele celor din jur, ne vom bucura de succesul lor.

Să te bucuri de triumful altora înseamnă să nu fii individualist, să fii cinstit, deschis, cu un spirit larg şi această măreţie spirituală înseamnă că, dacă putem considera succesul semenilor noştri ca fiind şi al nostru, ni se va părea că triumfăm şi noi împreună cu ei.

Este îngrozitor să te bucuri de necazul altora, de umilinţele lor. Acestui sentiment abject i se datorează marea de nenorociri care se vede peste tot în lume. Cei care îi invidiază foarte tare pe aceia care au reuşit, pot spune că simt ură nu faţă de om, ci faţă de victorie.

Este crucial să-i învăţam pe copiii noştri să se obişnuiască cu succesul altora, deoarece bucuria pe care o resimţim pentru ceilalţi alungă din inimă acest instinct egoist şi josnic care ne transformă în duşmani în faţa triumfului !

Pentru că este important să-i facem pe copii să înţeleagă că a triumfa într-o competiţie sau o întâlnire de QWAN KI DO înseamnă mai întâi de toate reuşita de a trăi împreună un asemenea eveniment ! Atât pentru cei care au avut posibilitatea de a fi medaliati în final, cât şi pentru toţi aceia care au dat ce au avut mai bun în ei, dar în privinţa cărora rezultatele au decis altfel. Nu contează, pentru că şi-au atins nobilul scop de a fi împreună pentru a împărtăşi şi a evolua către adevăratul triumf : «depăşirea de sine».

  

                                                                         Vă doresc succes tuturor,

                                                                        Maestrul PHAM Xuân Tong